понедельник, 25 января 2010 г.

Teatrul „Eugène Ionesco”

Teatrul „Eugène Ionesco” este unul din principalele teatre din Chişinău. A fost fondat la puţin timp după proclamarea independenţei Republicii Moldova, la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la iniţiativa unei echipe de actori, proaspeţi absolvenţi ai Şcoli de teatru „Şciuikin” din Moscova, în frunte cu Petru Vutcărău. Eugène Ionesco şi-a dat personal acordul ca noul teatru să-i poarte numele, acesta fiind primul trofeu obţinut de către descendenţii şcolii vahtangoviene. Cunoscutul regizor şi actor basarabean Petru Vutcărău a fost primul regizor şi director artistic al teatrului, actualmente fiind şi directorul teatrului.În 1990, un grup de 13 actori, în frunte cu Petru Vutcărău, părăsesc teatrul „Luceafărul” şi devin un teatru „ambulant”. Noua trupă, numită deja Teatrul „Eugene Ionesco” (directorul teatrului fiind în acel moment Alexandru Corduneanu), se stabileşte temporar la Râmnicu-Vâlcea, România, unde li se oferă cazare şi o scenă în care pot monta şi prezenta spectacole. După 5 luni de şedere la Vâlcea, teatrul întreprinde primul său mare turneu, care a cuprins cele mai mari oraşe din România – Târgu-Mureş, Cluj, Oradea, Timişoara, Arad, Bucureşti. În această perioadă teatrul cucereşte primele sale premii la diverse festivaluri de teatru şi înregistrează două spectacole din repertoriul său la Televiziunea Română, spectacole păstrate şi în ziua de azi în fondurile TVR.
În vara anului 1991 teatrul revine la Chişinău, iar în toamna aceluiaşi an este oficializat în cadrul Ministerului Culturii. Petru Vucărău devine prim-regizorul teatrului. Val Butnaru, jurnalist şi dramaturg, îşi asumă direcţia artistică a TEI, direcţia administrativă fiind asigurată de Valentin Todercan. Teatrul a fost temporar situat în incinta Palatului Republicii, pe strada Nicolae Iorga 21A.
În perioada 1991–1995 în teatru au fost montate spectacole renumite, cum ar fi Aşteptându-l pe Godot, Cântăreaţa cheală, Iosif şi amanta sa, Pescăruşul, Chiriţa în provincie, Regele moare, Voci în lumina orbitoare – spectacole premiate în toate colţurile lumii, din Franţa până în Japonia. În 1994 teatrul a fost invitat să participe la Festivalul de teatru de la Avignon (Franţa) cu trei spectacole din repertoriu. Tot de atunci datează şi colaborarea teatrului cu regizorii din SUA Kenneth Kampbell şi Moshe Yassur.
 În 1993 teatrul devine membru al ITEM (Informal European Theatre Meeting). În 1994, la iniţiativa directorului artistic Val Butnaru, teatrul iniţiază şi organizează, împreună cu Ministerul Culturii, Bienala Teatrului „Eugène Ionesco” (BITEI) – primul în Moldova Festival Internaţional de Teatru –, un eveniment teatral şi cultural unic în ţară.
În 1995 ambii directori – Val Butnaru şi Valentin Todercan – părăsesc teatrul. Direcţia artistică este preluată de Petru Vutcărău (aici se încheie prima perioadă a existenţei teatrului), iar din 1997 director manager al TEI devine Veaceslav Reabcinschi.
În 2000, teatrul „Ionesco” este nevoit să-şi părăsească primul sediu temporar – din strada N. Iorga - pentru a se muta în altul, la fel temporar – sediul Centrului de Cultură şi Artă „Ginta Latină”, pe strada Sfatul Ţării 18.
Anul 2001 marchează, într-un fel, începutul celei de-a treia perioade în istoria TEI, legată de venirea, în bloc, a unui nou grup de actori - absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În această perioadă teatrul îşi diversifică sensibil spectrul activităţilor - abordează teme noi, dezvoltă în continuare tradiţia „spectacolelor mari”, colaborează cu regizori invitaţi, acordă o atenţie sporită dramaturgiei moderne, naţionale şi internaţionale, cu un pronunţat aspect social, promovează noi nume în regie. În 2000, Ion Sapdaru, actor şi regizor la Teatrul Naţional din Iaşi (România) montează la TEI spectacolul Hamlet după Shakespeare, o importantă realizare atât pe plan regizoral, cât şi pe cel actoricesc. Unul dintre cele mai importante proiecte din această perioadă a fost spectacolul Maşinăria Cehov după piesa lui Matei Vişniec – prima colaborare internaţională a teatrului cu compania de teatru Les Oiseaux de Passage din Die, Franţa. Regizorul Nugzar Lordkipanidze din Georgia vine la TEI să monteze spectacolul Mizantropul după Labiche.
Interesul TEI faţă de problemele sociale, reflectate în dramaturgia modernă naţională şi internaţională, se materializează în montarea spectacolelor Un orb şi o oarbă pe culmile Caucazului, Oameni ai nimănui, Stopped EU.ro.PA!, Chip de foc.
Unul dintre cele mai recente proiecte ale TEI este „stagiunea retro” – reluarea spectacolelor de cea mai largă rezonanţă, cu anumite modificări de regie şi distribuţie. În cadrul acestui proiect au fost deja relansate spectacolele Revizorul de Gogol şi Chiriţa în provincie de Alecsandri.
În 2002 Andrei Locoman devine director manager al teatrului. În februarie 2007, prin decizie guvernamentală, Teatrului „ Eugène Ionesco” i se acordă un sediu propriu – clădirea fostului centru de agrement „Moscova”.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/
Share:

0 Comments:

Отправить комментарий

Share