четверг, 25 февраля 2010 г.

Introductiv sau trei puncte ale autorului acestui blog...

De unde si pina unde, de la ce si pentru ce?.. Sau pentru cine?.. Imi dau mai intii eu singur mie intrebarile ca sa stiu raspunsul de ma intreaba, cindva, altii... Ce m-a dus sa incep acest blog, ce ma face sa scriu si mai departe si de unde vine gindul c-o sa mai scriu si de-acu-nainte fara ca sa ma plictisesc sau sa ma satur intr-o buna zi si s-o dau de-a naiba zicindu-mi: - Da las-o, bre, mai moale si nu mai striga atita atunci cind singur ai ani de zile traiti peste hotare si vii in Tara asa,.. de pastele cailor... Asa-i, frate, bine zici, - contravine cealalta jumatate a creierului meu cu versiunea sa de raspuns - dar n-am plecat din buna mea voie si nicidecum nu ma bucura situatia in care ma aflu, ba dimpotriva, ma intereseaza mult ce se-ntimla pe meleag si nicicind nu m-a parasit gindul de-a ma-ntoarce inapoi, acasa, la grai si la cintec, la o mamaliguta si-un pahar de vin rosu din struguri de rara neagra si, cum li se spune la noi, la Soldanesti, crasca si tarasca... Ce n-am spune noi, dar singele apa nu se face iar hora si sirba tot de Moldoveni se joaca chiar si de s-au imprastiat cu totii pe lume... Iar de-am adus vorba despre cei plecati, atunci tot pentru ei am si initiat aceasta pagina cu speranta ca mai sunt suflete carora nu le e indiferenta soarta Tarii, a celora ramasi acasa si celor ce ard de dorinta sa plece si ei undeva sa cistige un ban si sa-si faca viata mai frumoasa. Nu incercati, va rog, sa ma contraziceti, stiu si singur ca frumusetea vietii nu depinde de loc si stat sau numarul de bancnote din buzunar, am trecut prin astea, stiu ce-nseamna si tocmai de aia scriu... Nu vreau sa conving pe cineva ca nu are ce cauta in tari straine, nu vreau sa zic ca acolo e mai rau ca acasa ca de, cum zice-o vorba: "Pestele cauta unde e mai adinc, iar omul - unde e mai bine." si nimeni nu poate spune unde ii va fi anume asa... Anume pentru toti doritorii de-asi cauta norocul pe alte tarimuri am si initiat acest blog ca sa povestesc despre greutatile cu care ar pute sa se intilneasca in tara in care ma aflu eu acum si m-ar bucura sa se mai gaseasca Moldoveni din alte tari cu sufletele deschise si gata sa dea un sfat bun despre statele unde se afla, posibilile probleme si evitarea lor, actele necesare s.a. Afara de astea, pe blog exista blocurile: "Moldova" - pagina informativa despre tara si mindria noastra, "Moldovenii" - despre omenii celebri si nu numai, "Zvonuri" - noutati, stiri si discutii, "Hotare" - bloc despre tari straine, compatriotii nostri de-acolo, pentru cei ce vor sa plece spre ele si, bunaoara, ce-am vorbit mai sus, "Contacte" - adrese si contacte utile. Asadar, bine-ati venit si bine v-am gasit! Cu Domnul si intr-un ceas bun! 
P.S. Daca aveti placerea sa veniti cu un sfat pentru cei ce doresc sa plece peste hotare sau cei noi plecati dar care nu dispun de informatia necesara pentru aflare legala in tara, va rog sa-mi scriti un mesaj pe chat-ul de pe pgina (vezi drepata), sau pe una din paginile mele (vezi pe blog: Contacte - Aici ma puteti gasi!..) cu o adresa e-mail ca sa va pot invita in rindurile autorilor acestei surse. Va sint recunoscator!..


Bookmark & Share
Share:

0 Comments:

Отправить комментарий

Share